Consiliul Național al Siguranței Pacientului (CNSP) s-a înființat prin Ordinul nr. 35/2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 180 din 23 februarie 2021.
C.N.S.P.este un organism de specialitate, consultativ, fără personalitate juridică, neremunerat, condus de un președinte și de un Birou Executiv, aleși în Adunarea Generală. Din componența Consiliului fac parte reprezentanți ai societăților științifice și profesionale medicale, structuri asociative ale pacienților, membri ai Academiei Române, precum și ai Academiei de Științe Medicale, alți profesioniști din sănătate, cu aprobarea Adunării Generale.
C.N.S.P. a fost constituit în conformitate cu prevederile art. 6 lit. k) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, având ca scop dezvoltarea culturii siguranței pacientului în sistemul sanitar, pentru asigurarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate.
Principalele obiective ale Consiliului sunt: formarea și implementarea culturii siguranței pacientului în rândul profesioniștilor din sănătate; formarea și implementarea culturii calității și siguranței serviciilor de sănătate în rândul pacienților și aparținătorilor; activități de cercetare specifice asigurării calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului.
Potrivit Statutului, printre atribuțiile Consiliului se numără:
- face propuneri de acțiuni și proiecte pentru creșterea siguranței asistenței medicale;
- colaborează cu instituțiile de învățământ superior și cu alte instituții de formare medicală în stabilirea nevoilor de formare a profesioniștilor din sănătate în domeniul asigurării și îmbunătățirii continue a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului;
- constituie comisii de specialitate și stabilește atribuțiile acestora, în realizarea obiectivelor propuse;
- formulează propuneri de îmbunătățire sau actualizare a ghidurilor, protocoalelor de practică medicală și a procedurilor din care acestea fac parte;
- analizează nivelul de implementare de către profesioniști a bunelor practici diagnostice și terapeutice pe specialități;
- elaborează recomandări de bune practici diagnostice și terapeutice, în vederea stabilirii limitelor de competență.